Orezul negru: valori nutriționale și beneficii

Orezul este un aliment a cărui culoare poate varia de la alb până la brun, roșu sau chiar negru. Despre orezul negru se vorbește astăzi tot mai des în lumea culinară, fiind deosebit de gustos și totodată foarte sănătos.

Orezul negru este cunoscut și sub denumirea de “orezul interzis”. Această denumire a căpătat-o pentru că, în trecut, acest orez se obținea foarte greu, se găsea rar, creștea în anumite condiții, astfel că în China aveau dreptul să îl consume doar împărații și nobilii. Era atât de prețios încât dacă un om de rând era prins consumând orez negru, acesta riscă să primească pedeapsa cu moartea. Chinezii prețuiau atât de tare acest orez pentru că erau convinși că le prelungește viața.

Adevărul nu este departe de ceea ce credeau chinezii, căci acest orez este atât de bogat în nutrienți și antioxidanți încât da, încetinește procesele de îmbătrânire ale organismului dacă este consumat cu regularitate, într-o dietă echilibrată.

De ce este negru acest orez?

Culoarea neagră o are orezul nefiert și este datorată pigmenților flavonoizi cunoscuți sub numele de antocianine. Acești pigmenți sunt de fapt antioxidanți naturali foarte puternici, din care face parte și resveratrolul, cunoscut ca fiind cel mai puternic antioxidant din natură.

Orezul fiert capătă culoarea mov, prezintă o aromă foarte plăcută și are un gust mai intens decât alte tipuri de orez. Pentru că este nedecorticat, înainte de a fi gătit este recomandat să îl lăsați în apa călduță 4-6 ore pentru hidratare, astfel va fierbe mai repede, în aproximativ 30 de minute.

Orezul negru poate fi consumat și măcinat, sub formă de făină, fiind utilizat în obținerea multor preparate gluten free: prăjituri, tăiței, blături, pâine etc. Pe piață se găsesc mai des tăiței de orez negru. Puteți folosi o râșniță de bună calitate pentru a obține făina și târâtele de orez negru.

Încă un plus: pentru că are un conținut ridicat de pigmenți, orezul negru poate fi folosit ca și colorant natural.

Ce beneficii ne aduce orezul negru?

Este bogat în antioxidanți, așa cum menționăm în rândurile de mai sus. Este bogat în proteine și conține o parte din aminoacizii esențiali. Conține de asemenea și glucide, printre care și amidon.

Dintre vitamine și minerale prezintă cantități importante de: fier, calciu, cupru, zinc, seleniu dar și vitamina B (B1 și B2 cu precădere).

Pentru că este bogat în antioxidanți puternici, orezul negru ne ajută să scădem stresul oxidativ, să prevenim sau amelioram bolile cardiovasculare și de asemenea să ne menținem organismul detoxifiat.

Cele mai apreciate beneficii ale orezului negru:

  • Încetinește procesele de îmbătrânire, de aceea legenda spune că acest orez ar prelungi viața;
  • Previne și ameliorează ateroscleroză, responsabilă de afcetarea arterelor inimii, a celor de la nivelul creierului, dar și arterelor din întreg organismul. De aceea ateroscleroză crește riscul de infarct miocardic și accidente vasculare cerebrale.
  • Îmbunătățește oxigenarea organismului,
  • Ajută în prevenția dementelor;
  • Stimulează imunitatea;
  • Crește capacitatea de regenerare celulară;
  • Previne apariția multor tipuri de cancer;
  • Ajută la îmbunătățirea memoriei și atenției;
  • Este recomandat în ameliorarea depresiei;
  • Ajută la scăderea nivelului de colesterol “rău” din sânge;
  • Ajută în combaterea oboselii și prezintă efecte energizante;
  • Este recomandat în dieta persoanelor care suferă de diabet zaharat de tip II;

Orezul negru nu conține gluten, de aceea poate fi consumat în siguranță de persoanele cu celiachie. Vă recomand să căutați sursele bio sau organice de orez negru integral. De asemenea formele gata preparate care conțin orez negru (batoane, tarte, tăiței) trebuie să fie bio.

Orezul negru integral bio poate fi introdus și în diversificare la sugarul cu vârsta peste 8 luni, fiind foarte gustos și ușor de asortat în rețele pentru cei mici.

Poftă bună!

Cu drag,

 

 

 

Foto by ronamae / Flickr

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.