Let’s talk about SER, baby!

În urmă cu vreo 2 ani, rămasă în urmă cu noutățile în skincare, am pornit într-o sesiune de shopping dedicată exclusiv lor. Am descoperit astfel recomandări călduroase din mai multe direcții la un produs de care eu personal nu mai auzisem până atunci. Dar, pentru că spiritul de turmă nu mă abandonează niciodată la greu, am pus și eu o cutie în coș, doar nu era să rămân ultimul om de pe planetă fără ANR, orice ar fi fost asta. 

Am ajuns acasă, am deschis cutia, am scos o sticluța elegantă cu un dispozitiv sofisticat cu pipetă și am început să folosesc serul în fiecare seară, după curățarea tenului. Mi-a luat maxim 2 săptămâni să încep să primesc complimente. Chiar și așa, nu le-am pus pe seama serului pentru că va spuneam – shopping de cosmetice – vă puteți imagina că serul nostru din poveste nu era singura noutate din rutina mea de ingrijire a tenului. 

Au trecut însă doi ani de atunci și singura constantă a ritualului meu este acest ser. Funcționează ca un buton on/off cu magie: când epuizez poțiunea mi se îneacă toate corăbiile. Pe față. Când încep una nouă, mă luminez în maxim două săptămâni. Dacă ar fi să aleg un singur produs de skincare din întreaga lume pe care să îl iau cu mine pe Marte, acesta ar fi. 

Pe lângă serul ANR, anul acesta am mai avut ocazia să testez încă alte două seruri și am decis să vă povestesc de fiecare în parte. De la bun început va mărturisesc că toate trei sunt mai presus de bune. Cred însă că fiecare persoană are particularitățile sale și va încurajez, ca de fiecare dată, să cereți mostre, să testați și să vedeți care este cea mai bună varianta pentru voi. 

Serul ANR – Estée Lauder ADVANCED NIGHT REPAIR Serum antirid Syncronized Recovery Complex II

…sau, pe scurt, lacrimi de zane, cum l-a botezat colega mea, Carmen. Serul se laudă cu nu mai puțin de 25 de patente la nivel mondial, tehnologia ChronoluxCB™, un cocktail de antioxidanți, acid hialuronic și un masaj personalizat de aplicare a serului prin mișcări în formă de… inima. 

Este destinat tenului care aspiră către tinerețe fără bătrânețe, fiind creat pentru a lupta împotriva semnelor îmbătrânirii. Dar eu va spun sincer că merge minunat pe orice buba care își face loc pe față ta: seara o scalzi în ANR, a două zi… spuff… magie. V-am spus! Lacrimi de zane!

Serul Clinique iD™

Dedicat unui public, zic eu, mai tânăr, Clinique a creat un ser ce poate fi personalizat în 15 feluri. La propriu. Se pornește de la selectarea bazei hidratante din 3 variante, apoi se adaugă una dintre cele 5 seruri concentrate. Va las un video mai jos care explică tot procesul:

Serul Artistry Signature Select ™ de la Amway

Personalizararea este fără doar și poate viitorul în cosmetică. Amway a creat o soluție personalizată ce răspunde nevoilor specifice ale tenului și care permite tratamentul țintit al problemelor care ne supără. Astfel, poțiunea se prepară pornind de la o bază care conține 100% apă fito-infuzată din elemente botanice Nutrilite – cireșe Acerola, coacăz negru, ceai verde, rodii și extract de spanac – căreia i se adaugă trei dintre cele cinci amplificatoare dedicate nevoilor specifice ale pielii:

  • Amplificatorul de hidratare 
  • Amplificatorul de luminozitate – unul dintre preferatele mele
  • Amplificatorul antirid 
  • Amplificatorul de tonifiere 
  • Amplificatorul anti-pete 

Dacă ați testat aceste seruri sau altele, va aștept în comentarii cu păreri și/sau întrebări.

Cu drag,

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.