Este medic psihiatru la spitalul Karolinska din Suedia, acolo unde și-a făcut doctoratul în boala Alzheimer. A lucrat atât în România cât și în Anglia, în cercetare dar și cu pacienții, dar a ales în cele din urmă Suedia, despre care spune că “a fost să fie”. I-am răpit Danielei o oră pentru a o întreba tot ce mi-a trecut prin cap că ne-ar putea povesti un psihiatru despre stilul de viață sănătos, prevenție și (pentru că eram peste măsură de curioasă) despre viața în Suedia.
Cum e Suedia în general și sistemul medical în mod particular?
Vremea nu este atât de supărătoare pe cât se așteaptă lumea, cel puțin nu în Stockholm, unde locuiesc eu. Eu sunt din Târgoviște, temperaturile sunt asemănătoare. Ceea ce e neobișnuit este că e foarte multă lumină vara și foarte mult întuneric iarna. Acest întuneric iarna îmi creează cele mai mari probleme – te duci la muncă, e întuneric, te întorci, e întuneric. Sunt luni întregi, de prin octombrie până în aprilie, în care nu vezi lumina naturală.
În ceea ce privește sistemul medical, cel puțin în zona psihiatriei, este foarte bine dezvoltat.
Primul lucru care îmi trece prin cap când vine vorba de psihiatrie și Suedia este rata de suicid. Printre multe altele, suedezii sunt celebri pentru modul în care își cresc copii. Cu toate acestea, rata de suicid în rândul adolescenților este foarte mare. De ce se întâmplă asta?
Este o întrebare pe care o primesc des de la colegii români. Din punctul meu de vedere această informație nu este adevărată. Trebuie stabilit un termen de comparație.
Rezervă acum locul TĂU pentru urmatoarea serie HEAL!
Prin anii 60-70, Suedia a fost nr 1 în lume între țările dezvoltate la rata de suicid. Dar de atunci s-au făcut foarte multe intervenții, atât pentru scăderea ratei de suicid cât și pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale psihiatrice. Deci lucrurile s-au schimbat foarte mult. Rata, în momentul de față, este undeva la 13,8 cazuri la 100.000 adulti si de 14 cazuri la 100.000 adolescenti. Dacă ar fi să comparăm cu România, aici situația este de: 10 – 10,4 cazuri la 100.000 adulți și 13 cazuri la 100.000 adolescenți, conform ultimelor statistici pe care le-am citit eu. În cazul adolescenților, în România, s-a observat o crestere in ultimii ani, pe cand in Suedia cifrele sunt un pic mai stabile, desi si aici s-au observat cresteri la fete si femei in grupa de varsta 15-24 ani.
Înainte să plec eu din țară, prin 2011, erau campanii de conștientizare legate de cresterea ratei de suicid în rândul adolescenților si copiilor, campanii inițiate de mame care au plecat la muncă în Italia și au realizat că, din păcate, copiii rămași acasă au dezvoltat tulburări de atașament și au întâmpinat dificultăți în interacțiunea cu oamenii din jur.
Dar revenind la comparație. Pe lângă faptul că nu văd o diferență mare între cifrele celor două țări, nu trebuie ignorat faptul că Suedia raportează mai precis cifrele. De exemplu, pot fi diverse accidente rutiere care în România sunt raportate ca accident iar în Suedia ca tentativă de suicid sau suicid.
Pe de altă parte trebuie ținut seama de faptul că ultimele studii arata ca tineri din zilele noastre se simt tot mai singuri, daca tehnologia îi însingurează tot mai des pe cei mici ramane de vazut pe viitor. Iar singurătatea, retragerera sociala poate fi un semnal de alarmă.
Ce patologii întâlnești cel mai des în practica ta?
Eu lucrez la o clinică specializată, cu pacienți cu tulburarea bipolară și depresii severe. Tulburarea bipolară este o tulburare afectivă (mai este numita si boala maniaco-depresiva), în care episoadele de depresie alternează cu episoadele de manie.
In timpul episoadelor de depresie pacientul se simte deprimat, trist, isi pierde interesul pentru activitati ce in general ii fac placere. In episoadele de manie/ hipomanie pacientul se simte foarte vesel/ fericit, are nevoie scazuta de somn, este foarte activ, are multe proiecte, îi este greu să își controleze impulsurile șamd.
Eu am un interes particular în a lucra cu pacienți vârstnici, așa că, în general, ei sunt îndrumați către mine. Îmi petrec viața ascultând poveștile lor incredibile.
Care sunt primele semne ale depresiei și ce e de făcut dacă descoperim că am putea suferi de o asemenea patologie?
Depresia presupune o plajă largă de simptome, variabile în funcție de individ. Probabil că unul din primele simptome este un simplu “nu mă simt bine”. ”Anhedonie” o numesc specialiștii, adică pierderea plăcerii de a face lucruri ce in general iti plac, sau stare excesiva de tristete/ depresie.
Apoi apar si alte simptome cum ar fi dificultati de a lua decizii, dificultati de concentrare, tulburuari de somn, ganduri legate de sensul vietii sau ganduri cum ca “Nimic nu e bine”
De exemplu pacienții adolescenți și tineri descriu mai mult stări de iritabilitate. Pacienții vârstnici descriu stări de apatie și nu mai mănâncă. Simptomele de depresie diferă de la om la om.
Odată ce apar primele simptome, cel mai bine este să mergem la medic pentru evaluare. Formele ușoare și moderate pot fi tratate prin terapie, la psiholog. Pentru formele severe, psihoterapia ajută, dar este nevoie și de medicație dată de psihiatru.
Ai atins un subiect interesant – medicația. Deși multe persoane suferă într-o mai mică sau mai mare măsură din pricina diverselor simptome supărătoare, nu apelează la medicamentele psihiatrice de frica dependenței pe care acestea o dau. Care este părerea ta? Odată ce începem să luăm pastile, mai scăpăm de ele?
(rade) Mă bucur că m-ai întrebat. Hai să o luăm cu începutul. Există mai multe clase de medicamente. O parte din ele se numesc antidepresive. Aceste medicamente nu dau dependență. Dar trebuie luat în calcul că au efecte adverse și că dau într-adevăr oprirea brusca a medicatiei duce la simptome de intrerupere cum ar fi cresterea anxietatii, tulburari de somn sau tulburari digestive. Din acest motiv, renunțarea se face treptat pentru a-i da timp creierului să se obișnuiască.
Dacă episodul depresiv a fost tratat, de obicei vreme de 6 luni, retragerea medicamentului se face gradual astfel incat organismal (nu numai creierul) se poate reajusta la noile conditii.
Intr-adevar medicatia pentru anxietate de tipul benzodiazepinelor (alprazolam, lorazepam, zopiclone) poate duce la dependente si trebuie folosita pe o perioada scurta de timp, sub supravegerarea medicului.
Pentru că a venit vorba despre depresie (și am să adaug eu și subiectul anxietății aici), sunt curioasă care este părerea ta despre relația dintre microbiom și acestea două?
Acesta este un subiect foarte intens discutat pe forumuri și bloguri, dar din păcate cred că în acest moment cercetarea e puțin mai în urmă decât se zvonește pe internet.
Sunt două aspecte pe care le consider eu absolut esențiale: unul este legătura dintre sistemul nervos central (creier, măduva) și sistemul digestiv (stomac, intestine). Legătura aceasta e destul de cunoscută: există neuroni în intestine care transmit informații la creier și măduva.
A doua parte este legată de microbiom sau flora intestinala. S-a observat că o alterare produsă la nivelul florei intestinale poate duce la stări de anxietate. Însă majoritatea studiilor în momentul de față sunt la animale de laborator. De exemplu, au fost urmărite animale care au primit antibiotice pentru diverse indicații. În această situație, din pricina antibioticelor, se poate produce o pierdere a echilibrului la nivelul florei intestinale. De exemplu, una dintre bacterii se poate multiplica mai mult, poate deveni agresivă împotriva mucoasei intestinale ducând astfel la o serie de semnale ce se transmit în corp și care susțin că ar fi o leziune undeva la nivelul intestinului. Sistemul imun intervine, ducând la o creștere a inflamației, iar aceasta din urmă transmite mai departe un semnal la nivelul creierului.
S-au găsit foarte multe asocieri între microbiom și starea de anxietatea, dar și cu cea de depresie, mai ales cu ceea ce englezii numesc “sickness behaviour” adică “nu mă simt bine, sunt bolnav(ă), sunt moleșit(ă)”. Este posibil să existe o populație în rândul pacienților cu depresie care dezvoltă o creștere a inflamatiei în organism. Una dintre teorii ar fi ca starea aceasta de inflamație in corp menține depresia și o face mai rezistentă la tratament. Dar asta nu înseamnă că toți pacienții cu depresie au o crestere a inflamatiei in organism.
Noi urmărim studiile internaționale și vom vedea cum vor evolua lucrurile.
Vegetarianismul/veganismul ne poate influența psihicul?
Din punctul meu de vedere, e important să reținem că dieta este doar o mică parte dintr-un complex de variabile ce ne definește stilul de viață. Nu aș putea trasa o legătură directă între ceea ce mâncăm și psihic. Cred că legătura este complexă și include mult mai multe aspecte ale stilului de viață.
Cred că este un moment potrivit să te întreb despre studiul FINGER o intervenție despre care tu mi-ai povestit și în trecut pentru că ți-ai dorit să scriu despre asta, iar eu m-am emoționat înțelegând că tu ești peste mări și țări dar ai vrut să le transmiți românilor informații importante care îi pot ajuta să rămână sănătoși “la cap”.
Ceea ce aduce nou studiul de tip FINGER este că schimbările bune în stilul de viață la varsta adulta pot duce la o prevenție a tulburărilor cognitive mai târziu. Sunt două aspecte care, din punctul meu de vedere, sunt esențiale:
Primul: poți preveni o tulburare sau o boală cognitivă (diferite forme de demențe așa cum este Alzheimer) dacă intervii la o persoană de 40-50 de ani.
Al doilea aspect: trebuie intervenit pe mai multe fronturi ce însumează de fapt un stil de viață echilibrat, cu beneficii multiple, pentru întregul corp.
Altfel spus, dacă o persoană de 40-50 de ani începe să fie activă fizic, să se lase de fumat, să reducă aportul de alcool, să urmeze o dietă echilibrată (de exemplu, dieta mediteraneană) și să trateze sau să “țină în frâu” eventualele boli pe care le are, atunci are șanse foarte bune să prevină mai târziu instalarea unei demențe. Este esential tratamentul hipertensiuni arteriale, a diabetului, a hipercolesterolemiei si a obezitatii. Depresia este considerata un factor de risc pentru demente asa ca tratamentul ei e important. Cu alte cuvinte ceea ce e bun pentru inima, face bine si creierului.
În Finger se menționează acel fitness mental pe care subiecții l-au realizat sub supraveghere medicală. Ce putem facem noi acasă în acest sens?
Trebuie să ne oferim zilnic noi provocări, să ne menținem activi intelectual și să “ținem pasul” cu lumea actuală. De exemplu, să rezolvi sudoku, cuvinte încrucișate sau chiar să înveți o limbă străină nouă. Alteori sunt aspecte practice: să înveți să folosești un telefon mai modern chiar dacă ai 70 de ani sau să “îmblânzești” vreo tehnologie actuală (de exemplu, plata cu cardul care este încă nenaturală pentru bunicii noștri).
Un alt aspect foarte important din studiul FINGER este socializarea. Este esențială. Dar, din păcate, este o problemă pentru vârstnicii care se izolează mult în casă din pricina unei sume de “pierderi” – pe de-o parte pierderea autonomiei, dar și a statutului social, financiar și, desigur, a celor apropiați. În FINGER s-a creat contextul pentru ca toate aceste persoane să socializeze, iar asta a fost minunat pentru că omul este ființă socială.
