Cea mai puternică armă din lume: Influența cuvintelor asupra creierului uman

De-a lungul timpului, istoria ne-a demonstrat că un discurs suficient de aprins poate mobilzia masele, poate da curaj în fața finalului iminent, poate scoate tot ce e mai rău din oameni sau, din contră, poate scoate la suprafață tot ce e mai bun. Cuvintele sunt de departe cel mai puternic instrument al omenirii și depinde doar de noi dacă le transformăm în unelte ale progresului sau în arme de (auto)distrugere.

Știu că sună profetic și dramatic ceea ce vă scriu, dar știința vine din spate să susțină acest lucru. Pe lângă impactul pe care cuvintele le au asupra celor din jur, vocabularul nostru ne modelează creierul. Mai mult de atât, oamenii de știință au găsit o legătură interesantă între limbajul vorbit de un anumit popor și specificul comportamental la nivel de comunitate. Găsiți mai multe detalii despre acest lucru aici. 

Vreau să ne oprim însă atenția asupra a ceea ce vă spuneam mai sus, respectiv la impactul pe care îl au cuvintele asupra propriilor noastre creiere. Atunci când folosim sau ne sunt adresate cuvinte negative, în creierul nostru se eliberează hormoni și neurotransmițători ai stresului care îl inudă într-o supă de negativitate. Imaginați-vă acum ce se întâmplă în creierele noastre inundate zi de zi cu gânduri toxice și negativitate. Nu meriți. Nu ești suficient de bun. Greșești. Nu faci nimic bine. Eși prost/proastă. Ești urât/ă. Ești laș/ă. Mie mi s-a strâns un pic inima doar cât le-am scris și nu cred că nu le-ați auzit ca un ecou în propriile minți. Să ducem exercițiul ăsta și mai departe. Dacă vorbele auzite sau folosite modelează creierul și percepția, gândiți-vă cum este modelat creierul unui copil supus zilnic unui astfel de torent. Ce fel de adult va ajunge? În cel mai bun caz, va fi o persoană nesigură și posomorâtă. La cel mai rău caz nici nu vreau să mă gândesc. Prin urmare, cuvintele au putere asupra noastră și asupra celor din jurul nostru, putere de care nu suntem deplini conștienți. Așadar, oricât de furioși sunteți, oricât de triști, oricât de supărați, fiți conștienți de cuvintele pe care le spuneți pentru că vă modelează nu doar propria realitate, ci și realitatea celui căruia îi sunt adresate. 

Program HEAL – Vindecă relația ta cu mâncarea!

În continuare, vă las mai jos ceea ce m-a dus cu gândul la felul în care creierul nostru acționează și reacționează la limbaj, respectiv câteva dintre cele mai frumoase cuvinte din lume, cuvinte pe care le puteți folosi ca mantră sau ca inspirație. 

 Sonder – engleză: conștientizarea că fiecare om pe lângă care trecem are propria sa existență, străină, independentă și inconștientă față de noi. 

Orenda – limbi irocheze: prezența sau forța mistică din sufletul fiecăruia dintre noi care poate schimba lumea. 

Mudita – sanscrită: puterea de a te bucura pentru bucuria altuia

Komorebi – japoneză: razele soarelui care se joacă printre frunzele copacilor

Voorpret – neerlandeză: anticiparea unei bucurii viitoare

Meraki – greacă: a pune suflet în ceea ce faci, a lăsa o parte din tine în ceea ce faci. 

Goya – urdu: puterea unei povești de a fi transpusă în realitate; o poveste atât de frumoasă, atât de bine spusă, încât o crezi reală.

Ubuntu – uguni buntu: credința că suntem definiți de compasiune și bunătate unii față de alții

Ya”Arbunee – arabă: dorința de a muri înaintea persoanei iubite din neputința de a trăi fără aceasta de pe urmă

Mamihlaptinatapai – yaghan: schimbul tăcut de priviri între doi oameni care își doresc același lucru, dar niciunul nu are curajul inițiativei. 

 

Photo by Nathan Lemon on Unsplash

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.