Am o gura cat o sura. E ceva cu care m-am nascut si n-are leac. Spun tot, povestesc orice, am o parere de aruncat intotdeauna, impartasesc povestioare pe unde apuc, iar cand nu am loc sau nu gasesc urechi, ma pun pe scris si apas butonul de publicare.
Si asta nu e tot.
Aceasta este transcrierea textului citit de Steve Jobs, CEO al Apple Computer, la 12 iunie 2005, la ceremonia de absolvire a studentilor Universitatii Stanford.
Sunt onorat sa fiu cu voi astazi, in ziua plecarii voastre de la una dintre cele mai bune universitati din lume. Eu n-am absolvit niciodata facultatea. Adevarul fie spus, acum e momentul in care m-am apropiat cel mai mult de o absolvire. Si vreau sa va spun astazi trei povesti din viata mea. Atat. Nu cuvinte mari. Doar trei povesti.
Astazi…
Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus: Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.
Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi. A deschis una dintre usi iar omul a privit inauntru. In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda. Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa. Continue Reading
Sursa foto: Felicitari Kudika
“Me? I’m scared of everything. I’m scared of what I saw, I’m scared of what I did, of who I am, and most of all I’m scared of walking out of this room and never feeling the rest of my whole life the way I feel when I’m with you.”
Joi seara
Antonia imi explica de ce sunt atat de ravasita, de ce ma simt sleita de puteri, vesnic obosita si dornica de ceva ce nu stiu sa definesc si, implicit, sa gasesc.
Continue Reading
Vineri dimineata, Joi noapte… cine mai tine minte?
Pufoshenia ma anunta ca nu petrece weekendul cu mine. Imi simt sangele pulsand in tample. Ma pregatesc sa explodez. Dar numar pana la 10. Apoi pana la 100. Apoi imi amintesc ce rau mi-a fost cand explodat ultima oara. Si-mi amintesc de Saturn. Si ca mi-am promis, in numele nervilor mei defecti si a obsesiilor nelimitate, sa imi dau timp pentru a lua o decizie dementa. Asa ca tac. Doamne, cat e de greu. Ma dor maselele de cat de tare le strang. Inspir. Si hotarasc sa fac ce stiu eu mai bine sa fac atunci cand mi se bat piticii in cap. Plecccccccccc!!!!!!
Cand eram copil, ma jucam in curtea bunicii cu doua fetite din vecini. Imi amintesc ca odata, m-am certat cu una din ele. Cealalta mi-a tinut partea. Brusc, tot jocul s-a redus la a nascoci metode de a ii arata exilatei ca ne putem juca mai bine si mai frumos fara ea. Am tachinat-o toata ziua, iar ea nu s-a lasat mai prejos intrand in rolul de personaj negativ cat ai clipi.
Antonia (si toate cartile siropoase, dar astea nu se pun) imi tot repeta de ceva vreme ca “atunci cand il voi cunoaste, il voi recunoaste”. E deja expirat sa va spun ca eu il recunosc in toti. Ceea ce ma tot intreb insa este de nu am avut niciodata si nu am nici astazi acel simt al proprietatii sufletesti.
Cand eram adolescente, ne placea sa ne definim drept unul dintre personajele din Totul despre sex (sigur, chiar inainte de aceasta etapa, eram personaje din Sailor Moon sau din Captain Planet). Cine a construit acele personalitati n-a fost om nebun. Toate reuseam sa ne gasim corespondentul principal in functie de personalitate, chiar daca uneori imprumutam trasaturi de la una sau chiar si de la toate celelalte trei prietene.
Trebuia sa ne intalnim la gara. L-am sunat din tren. Nu mi-a raspuns.
Domnisoara, in viata e ca-n taximetrie: uneori ti se leaga comenzile de nu apuci sa fumezi o tigara si alteori stai toata ziua intr-o intersectie si nu prinzi nimic.
N-am mai scris de 1 milion de ani. In mare parte pentru ca am avut probleme pe toate planurile mai putin in dragoste. Ceea ce m-a facut sa ma concentrez mai mult pe rezolvarea lor decat pe jelitul pe blog. Continue Reading
Soare. Desprind cu greu pleoapele. Sunt umflate. De plans. Ma doare capul. De la vin. Era un vin bun. Doar ca l-am baut prost. Incerc sa ridic capul. Of, cunosc senzatia asta: la naiba, e real, n-a fost doar un vis urat.
Pe zi ce trece sunt tot mai mult convinsa ca Mitzi Pitzi este o pisica egoista, care ar face orice sa raman numai a ei. In fiecare dimineata, incepand cu ora 5, in vreme ce ii ascult miorlaiturile si in fiecare seara, in vreme ce ii scot gherutele din pielea celor ce-mi tin companie, ma gandesc la clipul de mai jos:
