5 superalimente pe care le consum constant

Atunci când gătesc, mă simt uneori ca Profesorul Snape din Harry Potter. Sunt înconjurată de frunze și prafuri cu puteri magice, iar pe lângă mine plutește un abur cu miros seducător. Dintre toate aceste borcănașe cu minuni ale naturii, cel puțin 5 dintre ele sunt prezente permanent în preparatele mele datorită efectelor incredibile pe care le au asupra corpului. Alohomora și intrați, va rog, în laboratorul meu ca să descoperiți care sunt cele 5 superalimente pe care le consum constant.

Rezerva acum locul la programul HEAL din octombrie! Locurile sunt limitate!

Moringa

Copacul minune este foarte răspândit în India unde poartă mai multe denumiri, de la “arborele vieții” la “copacul hrean”. Oamenii născuți în acest spațiu au descoperit de multă vreme calitățile curative ale moringai și folosesc aproape fiecare părticică din acest copac. Mai mult de atât, datorită valorilor sale nutritive înalte și a faptului că pomul rezistă în condiții de ariditate și semiariditate, moringa are un potențial imens,în special în zonele lovite de foamete, în care malnutriția severă este o problema des întâlnită.

Frunzele de moringa sunt cele mai nutritive părți ale copacului. Acestea pot fi surse importante de proteine vegetale, vitamina B, vitamina C, vitamina K și mangan.

Păstăile de moringa sunt și ele benefice și sunt folosite până să ajungă la maturitate. Deși se consumă gătite, spre deosebire de alte alimente, chiar și după prepararea termică, păstăile de moringa păstrează doze mari de vitamina C. De asemenea, sunt surse excelente de fibre, postasiu, magneziu și mangan.

Semințele de moringa sunt culese din păstăile lăsate să ajungă la maturitate și sunt consumate gătite că mazărea sau că atare, că alunele. Acestea sunt foarte bogate în vitamina C și în minerale. Tot din acestea se extrage și uleiul de moringa, un produs comestibil care râncezește foarte greu.

În cele din urmă, rădăcina de moringa este folosită drept condiment și are o aromă asemănătoare cu cea a hreanului.

Semintele de canepa 

Când eram copil, vedeam des prin sate și pe câmpuri culturi mari de cânepă. De altfel, la un moment dat, ne-am aflat printre cele mai mari țări cultivatoare de cânepă din lume. Din păcate, acest lucru nu mai este valabil, dar planta în sine rămâne în continuare o mină de aur nu doar pentru sănătate.

Din canepa industrială pot fi obținute până la 50 000 de produse, inclusiv țesături pentru haine, uleiuri, combustibil și chiar materiale de construcții, toate prietenoase cu mediul.

Până acolo, însă, din punct de vedere nutritiv, ne putem bucura de toate beneficiile oferite de semințele de cânepă.

Motivul principal pentru care sunt atât de îndrăgostită de aceste bobițe este conținutul lor crescut de omega-3, acizii grași esențiali care pot ameliora inflamația, au grijă de inimă și sunt foate importante în menținerea capacității de stocare a creierului. De asemenea, sunt o sursă foarte bună de proteină, fibre și minerale.


Turmeric (curcuma)

Dacă ar fi să aleg un rege care să domnească peste împărăția condimentelor, cu siguranță acesta ar fi turmericul, denumit uneori și curcumă, și mai rar zardiceaf. Pe măsură ce studiază această plantă, oamenii de știință sunt din ce în ce mai fascinați de proprietățile sale și au observat numeroase efecte benefice asupra organismului în ceea ce privește anumite afecțiuni gineologice, gastrice sau hepatice și mai ales articulare, prin scăderea procesului de inflamație din organism.

În general, eu folosesc tuberculul propriu zis de curcumă, pe care îl puteți tăia sau rade. Atenție,însă, la pigmentul foarte puternic al condimentului care poate păta absolut tot ce atinge, inclusiv răzătoarea. Prefer această variantă pentru că mi se pare că efectele sunt mult mai potente așa.

Dincolo de toate celelalte calități ale sale, turmericul a fost folosit, la propriu, din cele mai vechi timpuri ale omenirii, pentru tratarea diferitelor afecțiuni ale încheieturilor datorită proprietății antiinflamatoare. Astfel, aportul de turmeric are efecte benefice inclusiv în cazul unor afecțiuni ca artrita reumatoidă. 


Spirulina

În lumea în care turmericul e rege, atunci spirulina e cu siguranță regina. Această este,de fapt, o microalgă verde pe care o putem consuma sub formă de capsule sau sub formă de pudră, în diferite preparate. Spirulina conține o cantitate considerabilă de proteine, lipide, acizi grași esențiali, cea mai concentrată sursă de vitamina B12 disponibilă natural in lumea vegetala, minerale și antioxidanți. Totuși, ca să ne putem bucura de toate aceste lucruri benefice, trebuie să ținem cont de câteva caracteristici atunci când alegem spirulina, indiferent că vorbim de capsule sau de pudră.

În primul rând, această trebuie să fie raw, pentru că prepararea termică îi împuținează considerabil aportul nutritiv. Apoi, este foarte important ca aceasta să provină din surse sigure, bio, ca să nu conțină cumva și substanțe toxice pentru organism, absorbite dintr-un mediu necontrolat. În cele din urmă, spirulina trebuie să aibă peretele celular spart astfel încât să fie absorbită de organism.

Găsiți aici mai multe detalii despre spirulină.

 

Oregano

Mirosul de oregano este una dintre acele arome care mă duce cu gândul la vacanțe vesele și însorite petrecute pe malurile grecesti. De altfel, numele acestei plante provine din două cuvinte de origine elenă, respectiv oros, care înseamnă munte, și ganos care înseamnă chiar bucurie.

Aromat și foarte plăcut, oregano este acea atingere finală delicată pentru salate, supe sau paste. Dincolo de gustul sau inconfundabil, oregano este folosit încă din Grecia Antică pentru ameliorarea unor afecțiuni de piele, durerilor musculare sau indigestiei. De asemenea, proprietățile sale antiinflamatorii sunt adjuvantul ideal pentru ameliorarea unor probleme cum sunt artrita autoimună, astmul alergic sau artrita reumatoidă.

 

Referinte:

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31692437/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29557436/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22887802/

Controverse în alimentația vegana & povestea alegerilor mele alimentare

Săptămâna trecută am găsit pe pagina de Facebook a blogului meu câteva întrebări interesante. Veneau drept răspuns la recomandarea mea de migrare către o dietă cu alimente integrale de origine vegetală și se refereau în principiu la cele mai comune controverse privind alimentația vegană.  Continue Reading

5 superalimente pe care le poți introduce în dietă

Superalimentele sunt acele alimente active, cu beneficii suplimentare funcției de nutriție. Această abilitate este datorată unei concentrații crescute în substanțe cu rol dovedit benefic asupra organismului. Practic, superalimentele sunt adevărate “concentrate” de nutrienți, motiv pentru care nu este recomandat să le consumăm în cantități mari, ci cu moderație.  Continue Reading

Spirulina: ce este, la ce ne foloseste si cum o putem consuma

Spirulina (Arthrospira Platensis) este o microalga albastra-verde, “sora” cu Chlorella, ce traieste atat in apele dulci, cat si in cele sarate. Beneficiile si modul de actiune ale acestei alge au starnit curiozitatea si interesul lumii medicale, numarandu-se printre cele mai complete alimente (motiv pentru care este considerata superaliment). Continue Reading