În timp ce vă scriu acest articol, în urechi îmi sună Pretty hurts, piesa lui Beyonce. În videoclip, cântăreața este un personaj profund nefericit care este împinsă de mică să participe la concursuri de frumusețe. În cadrul pregătirilor pentru ele, este permanent măsurată, înfometată, umilită și obligată să se modeleze după niște standarde de frumusețe aproape imposibil de atins, cu orice preț, inclusiv cel al propriei fericiri. Invitată pe scenă, Beyonce este întrebată ‘What is your aspiration in life? / Care este ambiția ta în viață?’ iar răspunsul ei este pe cât de simplu, pe atât de devastator: ambiția mea în viață este să fiu fericită. Pe cuvânt de om că atunci când am ascultat-o prima oară, am simțit răspunsul ei până în măduvă pentru că dincolo de carieră, de măști și poziții sociale, de ambiții, de reușite materiale, acesta este scopul nostru, al tuturor: să fim fericiți.
În mod deloc surprinzător, oamenii de știință de la Harvard și-au propus acum aproape 90 de ani să afle ce anume este fericirea și cum putem fi fericiți. Prin urmare, în anii 30 au demarat ceea ce este în prezent cel mai lung studiu din istorie despre fericire. În cadrul acestuia au fost invitați să participe două grupuri de tineri de 19 ani: în primul grup au fost cei care care învățau la Harvard, iar în al doilea grup au participat alți adolescenți care veneau din cele mai sărace cartiere ale orașului Boston.
Timp de 75 de ani, viețile lor au fost monitorizate din doi în doi ani, când treceau prin interviuri și testări medicale. În 2015, mai erau încă în viața 60 dintre cei 724 de participanți originali ai studiului și aproximativ 2000 de copii ai celor 724 de participanți, oameni ale căror vieți au fost influențate într-un fel sau altul de acest experiment. Unii dintre ei au devenit muncitori necalificați, alții au urmat cariere în medicină sau cariere academice. Unii dintre ei s-au confruntat cu afecțiuni fizice sau psihice. Alții și-au depășit condiția sociala sau, din contră, au decăzut. Unul dintre participanți a fost chiar Președinte al SUA (Kennedy).
Țineți cont că acest studiu a început în timpul Marii Crize Economice, a traversat un război mondial, războiul din Coreea, războiul din Vietnam, aselenizarea, Războiul Rece – toate perioade de mari frământări și pierderi la nivel mondial, nu doar în SUA. Poate și tocmai datorită acestui lucru, rezultatele experimentului de la Harvard sunt cel puțin surprinzătoare, iar despre ele a povestit și Robert Waldinger, cel de-al patrulea director al studiului, într-un Ted Talk pe care, cel mai probabil, îl voi păstra în suflet toată viața.
Pentru a fi fericiți, susține psihiatrul, trebuie să învățăm 3 lecții, toate măsurate și demonstrate științific.
1. Singuratatea ucide
Pe parcursul celor aproape 90 de ani de studiu al relațiilor interumane, concluzia este destul de simplă: oamenii care au conexiuni profunde cu prieteni sau familie, care sunt integrați, activi și responsabili în societate sunt mai fericiți, mai sănătoși și trăiesc mai mult decât oamenii care se izolează pentru aceștia de pe urmă, singurătatea s-a dovedit a fi toxică la propriu, lucru care a dus la scurtarea speranței de viață și la deteriorarea mai rapidă a funcțiilor cognitive. Din păcate, așa cum bine știm mulți dintre noi, singurătatea poate fi trăită și în cuplu sau chiar atunci când ești înconjurat de familie. În acest caz, un astfel de parteneriat se poate dovedi a fi mai nociv decât o distanțare sau un divorț, iar lecția cu numărul doi explică de ce se întâmplă acest lucru.
2. Nu contează numărul oamenilor din jurul tău, ci profunzimea relațiilor pe care o ai cu ei.
Poți fi înconjurat de sute de oameni, la propriu, și tot te vei simți singur. Sunt sigură că mulți dintre voi ați trecut măcar o dată prin acest sentiment: vă aflați într-un grup mare de oameni, comunicați, poate chiar râdeți și pare că participați activ la tot ce se întâmplă în jur, dar de fapt, în interior, experimentați un sentiment de detașare nu doar față de cei lângă care vă aflați, ci și față de propria persoană. Ca și cum asistați la propria existență fără să participați activ. Acesta ar putea fi unul dintre semnele că aveți nevoie de conexiuni mai profunde decât cele din prezent.
3. Legăturile de suflet pot vindeca trupul și spiritul
În cele din urmă, cea de-a treia concluzie și lecție a acestui studiu este aceea că dragostea, empatia și sentimentul de apartenență care se nasc din conexiunile profunde, reale, indiferent de numărul acestora, ne ajută să rămânem sănătoși pentru mai multă vreme. Acest lucru este valabil pentru toate funcțiile noastre fizice, precum și pentru sănătatea emoțională.
O viață bună, o viață fericită, concluzionează Waldinger, este construită pe relații profunde.
Se întâmplă uneori să găsesc specialiști desăvârșiți în domeniul lor, a căror pricepere și pasiune îmi bucură sufletul. Adrian Pastramă este unul dintre acești oameni, un profesionist talentat dar și preocupat mereu de învățare și dezvoltare profesională. Despre masaj că terapie, nu moft, dar cu mult răsfăț inclus, am stat de vorba cu Adrian în interviul ce îl regăsiți în rândurile de mai jos. 
Este medic psihiatru la spitalul Karolinska din Suedia, acolo unde și-a făcut doctoratul în boala Alzheimer. A lucrat atât în România cât și în Anglia, în cercetare dar și cu pacienții, dar a ales în cele din urmă Suedia, despre care spune că “a fost să fie”. I-am răpit Danielei o oră pentru a o întreba tot ce mi-a trecut prin cap că ne-ar putea povesti un psihiatru despre stilul de viață sănătos, prevenție și (pentru că eram peste măsură de curioasă) despre viața în Suedia.
