Author: Oana
2010 vs 2011
A venit si vremea adunarilor si scaderilor. Si cum stau tare prost la matematica si am multe de calculat, m-am apucat din timp. De cateva saptamani bune ca sa fiu sincera. Ce-am facut in 2010? Dumnezeule, ce n-am facut?!
Criza ne-a tulburat pe toti!
* foto de la Stefan ;))
Detox@Berlin
Ok, stiu ca nu-s cu tiglele pe casa. Dar iata-ma ca sunt iar cu piticii aglomerati in cap, inghesuiti unul in sufletul celuilalt, imbrancindu-se printre sinapsele mele neuronale deja scurtcircuitate. Si nu-mi mai gasesc loc in casa, sau in birou, sau in tot Bucurestiul. Sau in toata tara. Asa ca, deja previzibil, ghici ce? Impachetez!
Toto, I don’t think we’re in Kansas anymore
De ceva vreme ma simt aterizata intr-o telenovela trasa de par. De fapt, eu n-am aterizat nicaieri. Am incetat in urma cu ceva timp sa-mi caut problemele cu lumanarea de botez. Acum sunt doar pamantul blestemat din taramul lui Oz peste care a aterizat Dorothy. Ma simt lovita in moalele capului, carand pe umeri niste probleme scoase din alta lume, din alt Univers pe care eu nu reusesc sa-l cunosc sau sa-l inteleg. Si pot sa accept orice in lume, cata vreme inteleg. Dar am ajuns in cele din urma in punctul in care mintea mea nu mai reuseste sa proceseze informatia. Priveste uimita chineza vietii mele si-mi sopteste uimita “fugi fato, fugi departe, ca aici nu-i pentru tine!”.
Asa o fi?
Se spune ca o pisica ilustreaza personalitatea stapanului sau. Eu cred cu tarie ca e adevarat, desi cateodata cand o studiez pe mitzi-pitzi ma ia cu ameteala gandindu-ma ca ea ar putea fi o oglinda a mea.
E o pisica blanda. Ceea ce astazi as putea spune despre mine. Cei care ma cunosc de cativa ani buni m-ar caracteriza drept nebuna, isterica, impulsiva, complet sarita de pe fix. Asa e, ori cel putin asa era in urma cu ceva timp. De vreun an insa, simt ca m-am schimbat mult. Gasesc practic imposibil sa mai tip la cineva. Prefer sa tac si sa procesez inainte de a spune, de a raspunde, de a ma razbuna. Iert usor, uit repede si nu ma preocupa prea tare daca sunt luata de proasta, pentru ca eu ma conving ca sunt doar buna. Asa ca da, as putea spune ca sunt blanda. Ca nu-mi place sa zgarii sau sa musc, nici macar cand cineva ma jughineste pana la exasperare.
Mai am de invatat
Cred ca abia dupa ce te-ai lovit zdravan de toate pragurile care ti-au iesit in cale inveti ceva serios. Nu, lectia nu este sa pleci capul. Fiindca daca ai lasa privirea in jos, n-ai mai vedea in fata. Te-ai concentra la varfurile pantofilor, ai verifica permanent gropile din asfalt si te-ai lasa dusa de multime fara sa privesti in jur.
Confirmari
Cateodata mi-e ciuda pe mine de nu mai pot. Pentru ca am un obicei prost, de care incep sa scap de ani de zile si nu reusesc, de a porni certuri numai din dorinta de a obtine confirmari. Pornesc uneori o adevarata furtuna din nimic. Ma enervez si fulger si ma intarat singura dintr-o tampenie si ma conving in primul rand pe mine insami ca detin un motiv grozav de cearta.
La consultatia astrologica
Am fost ieri la o consultatie cu un psiholog astrolog. Si-am sa va povestesc cum a fost, dar imi incep povestirea printr-o paranteza fiindca mi-e teama ca voi fi considerata dusa cu pluta (ceea ce nu-i departe de adevar).
All I’m offering is the truth
Sursa: http://www.pidjin.net/2010/11/15/all-im-offering-is-the-truth/
Printesa mea :D
Cateodata
… imi piuie atat de tare peretii in cap incat simt ca innebunesc. Imi vine sa sun pe toata lumea, pe oricine sa mi se alature. Sa vorbeasca, sa cante, sa-si faca manichiura (cum face una din prietenele mele ori de cate pune piciorul la mine)… sa faca orice numai sa nu mai fie casa goala. Pun mana pe telefon si ma razgandesc. E ca si cum ai lua calmante ca sa tratezi o durere fara sa vindeci cauza. Nimeni nu poate face peretii sa se opreasca din piuit cu adevarat, poate doar sa faca suficient zgomot pentru a-l acoperi pe al lor. Nimeni in afara mea. Numai ca n-am reteta.
Ultima poezie
De la un cardiac, cordial Continue Reading
I don’t!
Toata lumea stie ca sunt obsedata de nunti. Ca ma topesc dupa tot tambalaul cu rochia alba si buchetul si inelele. Ca stiu pe de rost mai toate ritualurile specifice. Ca am pastrat, intocmai ca in film, toate rochitele de domnisoara de onoare (chiar si pe cea roz bon bon in forma de brad de Craciun de la nunta lui Miki).
Ceea ce nu stie toata lumea este ca sunt probabil prima nominalizata pentru titlul de “mireasa care fuge din fata altarului”. Si “pentru mireasa care intra in panica pe ultima suta de metri”. Si pentru “divortata in serie”.
Pisica neagra
M-am nascut cu un noroc porcesc. Genul ala de bafta care te ajuta la examene grila, te face sa tragi singurul bilet norocos dintr-un bol plin, te determina sa te impiedici de cateva ori de sufletul pereche, aranjeaza sa ai partener de laborator cel mai sexy baiat din cladire, iti da profesori buni si binedispusi in ziua examenului, iti scoate jobul ideal in cale atunci cand nici macar nu-l cauti. Eu sunt fiinta aceea nesimtita care gaseste portofelul plin cu bani si fara adresa de returnare fix inaintea ta.
Acum, nu va imaginati ca merg numai pe roze. Mi s-a intamplat in repetate randuri sa imi iau si tepe. Se intampla oricui. Dar, la sfarsit de zi/saptamana/luna/an, tragand linie, constat ca sunt incontestabil in tabara norocosilor.
Prin urmare, nu cred ca e greu de imaginat cat de usor m-am obisnuit cu binele. Mi-a venit natural sa cuget optimist, sa merg pe intuitie, sa las destinul sa decida pentru mine.
Am vazut odata un film in care o tipa asemenea mine s-a sarutat la o petrecere cu cel mai ghinionist barbat din lume. Si au facut schimb de “noroc”. A fost un dezastru pentru ea fiindca nu avea imunitate la napasta. Era eu. Iar eu, intocmai ca ea, am devenit in ultima vreme un ghinion ambulant. Numai ca eu nici macar nu am sarutat pe nimeni in ultima vreme.
Iata de ce, zilele astea, nu-mi pot explica de ce tot calc in strachini. Nu pot sa inteleg de ce stau la cozi (eram obisnuita sa nimeresc fix minutul liber), de ce se strica masina, de ce mi se arde neonul din baie (si nu poate fi inlocuit pentru ca a disparut din toate magazinele din oras), de ce uit, pierd, sparg si nimeresc usa gresita. La nivelul meu de noroc din momentul prezent, ar trebui sa ma bucur ca sunt in viata. Astept in orice secunda sa-mi pice o caramida in cap, sa cad in vreun canal lasat descoperit, sa fiu confundata cu vreun teorist sau alte cateva variante de sfarsit tragic. In ultimul timp, lucrurile pur si simplu mi se intampla. Si va jur, nu le caut catusi de putin: mi-am ascuns lumanarea de botez si stau cuminte la adapost asteptand sa se realinieze astrele.
Stiu ca unii au dus-o asa o viata intreaga. Dar sunt caliti, in vreme ce eu nu. Doamne, scoate-ma din zona crepusculara, da-mi norocul inapoi si odata cu el cablul, neonul, electromotorul, robinetul, calculatorul si toate celalalte cate s-au mai stricat in ultimele zile.
Update:
Declar feng shui-ul inapoi pe sine. Am reparat masina. Se pare ca nu era ars tot panoul electric. Doar materialele sunt proaste si ar trebui sa ma obisnuiesc sa se arda periodic toate cablurile. Bun, am notat.
Am reparat si neonul. Am mers la gara, la unul din magazinele acelea pline de lustre, si am cerut cu ochi de cersetor un neon “ca asta”. “Nu cred ca avem”, mi-au spus fetele uitand-se atent la cel pe care il adusesem eu. “Va roooggg, fac pipi la lumina lumanarii de o saptamana”, le-am implorat cu lacrimi in ochi. A functionat, au gasit neonul.
Acasa mi-a luat vreo doua ore sa-l schimb. Si am rupt dulapul din baie pe care ma cocotasem. Dar am lumina in baie si pare ca viata intreaga mi s-a luminat din acest motiv.
Astept sa se rezolve si restul problemelor, dar sunt sigura ca sunt pe drumul cel bun.
Venus vs Marte
Via email de la Nadina
Cu vecinul nu e bine sa discuti nici de nevasta ta, nici de nevasta lui. (Ramon Lull)
Din greseala, pe drumul cel bun
Am coborat din masina si i-am spus la revedere tatalui meu. M-am urcat in tramvaiul 5 si am pornit (nu stiu bine de ce) catre Hala Traian. Stiam care mi-e destinatia, insa pur si simplu nu reuseam sa ma orientez. Ma miscam incet, mi-era cald desi era frig si nu-mi puteam ordona gandurile. Aveam febra? Continue Reading
Amar
Am avut zilele trecute un mic soc la o prima intalnire cu un tip. Respectivul nu era roman. Nu as fi acceptat in mod normal sa ma intalnesc cu un barbat care are in buzunar un bilet de avion care sa il poarte acasa. Motivul este simplu: nu pot avea aventuri. In prima clipa in care cunosc pe cineva, eu ii acord prezumtia de suflet pereche langa care imi voi petrece eternitatea. Continue Reading
Detox @Praga
Cu cateva zile in urma…
Va scriam odata, nu demult, despre Tratamentul Infailibil pentru Vindecarea Inimilor Frante. Nu ma asteptam pe atunci sa am nevoie de el prea repede. Ori poate ma asteptam, dar nu voiam sa o recunosc. Mai apoi, m-am lamurit ca trebuie sa urmez reteta. Dar mi-a fost rusine sa recunosc. Mi-era rusine ca sufar. Credeam ca sunt mai grozava daca nu recunosc. Mie sau celor din jur.
De fapt, nu-mi pasa
Uneori imi planuiesc toata viata in functie de un nimic in care m-am agatat ca datornicul in clanta usii. Ma las prinsa intr-o bula de nervi din pricina unei tampenii si-mi concentrez toata atentia si toata energia pentru a rezolva problema respectiva. Nimic altceva nu mai conteaza. Nu mai pot sa mai muncesc, nu mai pot sa mai gandesc, mananc ca in spitalul de urgenta (vorba vine, de fapt se mananca destul de prost acolo), zac precum o leguma si-mi planuiesc restul vietii pas cu pas numai pentru ca la final de drum imaginat sa pot zice “Ha!”.
Soare bacovian
Cand am dat bac-ul la romana, m-am rugat la Dumnezeu sa nu-mi pice Bacovia.
Evident, mi-a picat Bacovia. La oral si la scris.
Ca sa fie tacamul complet subiectul de examen era o poezie atipica pentru poetul cu plumbul si cavoul. Ori cel putin asa mi-a parut mie atunci. Bacovia scria atunci despre soare stralucitor si campii verzi. Mi-am scrantit creierul ca sa-i comentez nitel versurile…
Astazi insa, in vreme ce ma indreptam catre o benzinarie spre a-mi reimprospata stocul de inghetata si alune si ciocolata si cola, am inteles ce a simtit Bacovia cand a scris poezia de la bac-ul meu.
Astazi stralucea un soare enervant. Eu, care imi petrecusem toata ziua zacand in pat, cu draperiile trase si creierul gol, m-am simtit lovita in moalele capului de o natura vesela. Soarele a rasarit astazi numai ca sa-mi faca mie in ciuda.
Era caldut, placut. Ca niciodata vanzatoarea nesuferita de la OMV mi-a zambit. Oare chiar asa rau am ajuns?
Oamenii zambeau pe strada de parca s-ar fi facut brusc primavara. Erau iesiti la plimbare pe langa cimitirul din colt de la Doi Cocosi. I-am urat pe toti.
M-am intors in casa, in pestera mea intunecata. M-am bagat in pat cu ciocolata in brate.
Abia astept sa ploua si sa bata viscolul.
Cu pluta
Sunt doua in lucruri in aceasta lume care imi plac la nebunie, la o distanta atat de mare de restul incat orice altceva nici nu mai conteaza: primul este sa ma indragostesc, al doilea sa calatoresc. Pe a treia treapta in podium se gasea odata mancarea buna buna, dar dupa ce am luat 20 kilograme de fericire in plus, m-am distantat de aceasta pasiune. Ca sa slabesc, am calatorit compensator. Suplinirea prin dragoste ar fi fost riscanta pentru ca pe mine iubirea ma ingrasa. Fie ca sunt fericita, fie ca sufar, eu mananc. Mult! Nu ma pot abtine. Imi pare ca dragostea si mancarea buna merg mana in mana. Asa ca atunci cand vreau sa slabesc, trebuie sa inlatur orice element nociv din jur :). Continue Reading
Un om special
V-am povestit odata, dar cred ca nu aici, ci in unul din editoriale, ca am fost indragostita de cel mai grozav om de pe suprafata pamantului. Stiu. Fiecare dintre voi credeti ca aveti alaturi cel mai bun barbat de pe suprafata pamantului. Dar serios acum, cine spune asta despre un fost iubit? Continue Reading
Ziua cartitei
Calculatorul meu face misto de mine. Si viata, dar asta-i o poveste veche in vreme ce treaba cu laptopul dureaza de numai doua zile. Continue Reading
Cel mai recent fost
Sunt prietena buna cu majoritatea fostilor mei iubiti. Poate si pentru ca majoritatea “relatiilor” mele s-au redus la putina alergatura de tip soarece-pisica urmata de revelatia “ne-ar sta mai bine ca amici”. Si apoi, marile iubiri au sfarsit fiecare intr-un fel special: unul face parte din categoria exceptiilor carora nu le voi ierta niciodata nimic, iar pe celalalt l-am iubit atat de mult incat mi-a ramas cumva ghemuit in inima, probabil intr-o urechiusa atriala, unde-si vede de treaba lui starnind-mi ocazional o melancolie adorabila. Acesta din urma este de altfel singurul barbat pe care nu pot nega ca l-am iubit nici in cele mai sceptice momente ale vietii. Continue Reading